Povestea rISeUp

rISeUp înseamnă pentru echipa ICTR o carte scrisă, iar în tot procesul de candidatură am avut
asistența a trei lucruri de preț:

o notă scrisă de mână, un desen animat și un trofeu câștigat la un campionat de baschet.
Toate acestea provenind din experiența tinerilor cu care ne-am întâlnit în drumul nostru.

Ați putea să întrebați de ce avem nevoie de ele?
De ce nu ne-am așezat pur și simplu și am scris? Ei bine, a lua decizia de
a face ceva este un pas important în procesul îndeplinirii unui scop, dar
este important și să avem mijloacele pentru a-l realiza, căci fără ele s-ar
putea să nu atingem niciodată scopul.

Primul dintre mijloace, adică nota
scrisă de mână, spune așa:

Așa că am luat poveștile tinerilor și realitățile lor și le-am scris una după alta. Ne-a amintit mereu că sarcina trebuie defalcată și privită în porțiuni mici. Astfel, am privit cartea ca o suită de povești, sarcina devenind mai ușoară și mai agreabilă.

Mai apoi...

Desenul animat ne-a oferit imaginea unui
personaj care spune: „După ani de
zile de scris, în fine, mi-am încheiat autobiografia”.

Exact în acel moment un trăsnet lovește calculatorul și cartea lui e pierdută. În cadrul final, degetele sale sunt din nou pe tastatură și, cu un aer resemnat, el spune: „Asta e! Să trecem acum la versiunea unor proze scurte.”

Desenul animat ne-a amintit că, deși scopul sau obiectivele noastre ar putea fi clare, iar planul nostru bine definit, lucrurile nu decurg întotdeauna conform planului. Energia poate păli, memoria se poate pierde și direcția se poate schimba.

Vor exista mereu obstacole de-a lungul drumului, dar ce drum este lin?

În final, trofeul câștigat la campionatul de baschet.

Tânărul respectiv ne povestea că nu va uita niciodată cât de plictisitoare erau cele 10 minute de încălzire, comparativ cu entuziasmul și dorința de a juca imediat ce pășea pe teren. Totuși, erau suficiente cât să se plângă mereu de această activitate unui prieten, iar acesta i-a spus: „Îți lipsește energia… nu vrei să petreci 10 minute la încălzire, dar găsești suficiente minute ca să joci jocul pe care-l iubești”.

Această poveste ne-a determinat să privim în ansamblu imaginea. Mereu găsim timp pentru lucrurile care ne plac, dar niciodată pentru cele care nu ne plac, dar sunt necesare. Cel mai probabil tânărul care nu ar fi petrecut 10 minute la încălzire, ar fi avut șanse mari să se accidenteze și astfel să nu mai fie capabil să practice sportul pe care-l îndrăgește. O simplă lege cauză-efect. Privind fiecare sarcină ca parte a întregului am obținut capacitatea de a vedea o perspectivă diferită, cu toate că încă nu în totalitate plăcută.

Atenția noastră s-a centrat pe scop.

Tot această poveste ne-a arătat că succesul este posibil. Deși nu era o echipă competitivă, jucau pentru amuzament și pentru prietenia ce se consolidase între ei. Și orientați mai curând spre distracție, trofeul a venit oarecum ca o surpriză.

Surpriza a fost că în distracție au devenit victorioși, iar în succes a mai existat încă șansa plăcerii.

Ne-am ridicat urechile și am ascultat tinerii.
Ne-am ridicat privirea și am scris în continuare.
Ne-am ridicat de la încălzire și am atins succesul.