Share
Share
Anul acesta a fost unul neașteptat de diferit din foarte multe puncte de vedere. Pe lângă toate celelalte lucruri din viața noastră care s-au schimbat, și vacanțele arată foarte diferit în contextul actual. Nevoia de a păstra distanțarea socială poate fi o bună ocazie pentru a petrece mai mult timp în natură și pentru a căuta locuri de descoperit din apropierea noastră, mai puțin vizitate în condiții normale. Din fericire, în regiunea de nord-est a României există multe astfel de destinații.
Recomandarea noastră de astăzi este o drumeție pe muntele Ceahlău, de care e imposibil să nu fi auzit. Ceahlăul găzduiește legendele Babei Dochia, despre care se spune că ar fi împietrit pe munte alături de oile sale, care încă mai pot fi văzute și în ziua de astăzi cu puțin ajutor din partea imaginației. În zilele senine, vârful munților din masivul Ceahlău poate fi zărit din împrejurimile Iașului, așa că e firesc să îți dorești să explorezi zona care pare atât de aproape.
Cea mai populară stațiune din munții Ceahlăului este Durău, care va fi punctul de plecare al traseului recomandat de noi. Acesta este un traseu accesibil atât pe timp de vară, cât și iarna, fiindcă nu trebuie să ai performanțe de alpinist ca să îl parcurgi. Majoritatea turiștilor merg pe ruta Stațiunea Durău – Cabana Fântânele – Cușma Dorobanțului – Stația Meteo – Cabana Dochia, care este cea mai cunoscută. Traseul se parcurge în aproximativ 3 ore, iar de la Stația Meteo se poate urca pe Vârful Toaca, aflat la o altitudine de 1904 metri. Există și trasee mai lungi sau cu un grad de dificultate mai ridicat, pentru care e recomandat să cunoști bine marcajele și să fii însoțit de o persoană care deja cunoaște traseul.
Pe lângă urcatul pe munte, există și alte activități cu care îți poți umple timpul, pentru toate gusturile. Poți merge și la Cascada Duruitoarea, al cărei nume e inspirat de zgomotul puternic al apei ce poate fi auzit de la mare depărtare. În aceeași zonă se află și mănăstirile Ceahlău și Durău, două dintre cele 24 de mănăstiri din județul Neamț. Pentru iubitorii de aventură, la baza muntelui există un parc de escaladă, unde ultima intrare se face la ora 18:00. Dacă nu te poți sătura de priveliștile montane, și dacă vii cu mașina, poți vizita împrejurimile: Lacul Roșu, Cheile Bicazului, barajul Izvorul Muntelui sau chiar Cetatea Neamțului.
Sfatul nostru este să te pregătești cât mai bine de acasă și să te gândești la orice nevoie posibilă. De exemplu, e foarte important să ai cremă de protecție solară și o șapcă. Ca pentru orice excursie la munte, pregătește-ți și câteva haine mai groase și rezistente la ploaie. Dacă te gândești să mergi cu cortul, nu uita că vei avea de-a face cu multe insecte, așa că trebuie să te înarmezi cu multă, multă răbdare, spray anti-insecte și haine potrivite. Cu toate acestea, poate cel mai important sfat este să nu te abați de la drum, orice ar fi!
Chiar dacă e mai greu să organizezi o escapadă de unul singur, fără hoteluri all-inclusive și tururi planificate de agenții, fii sigur că merită efortul. O excursie low-cost în împrejurimi e opțiunea perfectă pentru vara aceasta. Timpul petrecut în natură te va ajuta să îți recapeți echilibrul și să te relaxezi, departe de neliniștea orașelor aglomerate.
Articol redactat de Delia Lungu și Stefana Pachițanu, voluntari ICTR
fotografii realizate de Teodora Lărgianu
Pe finalul lunii octombrie, anul trecut, ajungeam pentru prima dată la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Dobrovăț, localitate aflată la un drum de aproximativ 40 de minute de Iași, cu mașina. În contextul găzduirii titlului de „Capitala Tineretului din România” , prin direcția CulturISe a programului […]
În primele două săptămâni din luna august a avut loc cea de-a treia acțiune de revitalizare urbană a cartierelor ieșene. Este vorba despre pictarea unui perete a corpului A, a Școlii Gimnaziale nr. 22 „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Iași din Cartierul Tătărași. […]
Lectura devine astfel calea directă și sigură pentru însușirea formelor și nuanțelor gândirii ca și pentru exprimarea cu claritate și precizie a propriilor idei. În condițiile actuale ale invaziei internetului și audiovizualului, copiii care iubesc lectura devin o raritate. Cei mai mulți dintre ei citesc puțină literatură și, de cele mai multe ori, nu literatură de calitate, ci cărți de duzină, frumos colorate și cu titluri aurii, nemaivorbind de conținutul În perioada 3-31 august avem deschisă campania Câte vieți dai cărților tale? […]